fbpx

Maia Sandu: „Oamenii mă întreabă dacă indexarea pensiilor cu 1,07% e o glumă proastă”. Propunerea liderei PAS

După ce Guvernul Republicii Moldova a anunțat indexarea pensiilor cu 1,07%, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a venit cu un comentariu, pe care l-a făcut în cadrul unui briefing de presă susținut astăzi. 

Maia Sandu consideră că o astfel de majorare poate ajunge doar pentru a cumpăra trei măști.

„În ultimele două săptămâni m-am întâlnit cu oameni din peste 30 de localități ale țării. La fiecare întâlnire, oamenii m-au întrebat un lucru – dacă este adevărat că pensia se va indexa de la 1 octombrie doar cu 1,07% sau dacă asta e doar o glumă proastă. Oamenii se simt nedumeriți, batjocoriți, după ce le-au fost promise majorări de 20%, apoi de 10%, ca într-un final să li se dea doar 1% – o majorare de 12 lei la pensia minimă sau 19 lei la pensia medie. O majorare care le ajunge, în cel mai bun caz, să cumpere doar două – trei măști de protecție. Cauzele pensiilor mici sunt – minciuna, incompetența și corupția. La cel mai înalt nivel”, a declarat politiciana.

În context, președinta PAS a susținut că trebuie stabilit drept obiectiv național creșterea pensiei minime la 2000 de lei și pentru ca asta să fie posibil, potrivit ei, este nevoie de trei miliarde de lei.

„Banii pot fi luați din economiile pe care le vom face oprind schemele de corupție. Vă amintesc că, potrivit estimărilor Procuraturii, doar la Metalferos, statul a fost furat de 1,2 miliarde de lei. În perioada celor cinci luni în Guvern, am transmis la CNA și Procuratură nenumărate informații despre cazurile de corupție din instituțiile și întreprinderile statului prin care se fură banii publici: Aeroport, Moldtelecom, Calea Ferată, Gările Auto, Arena Chișinău, Tutun CTC, schemele din sectorul medical și multe altele”, a mai spus Sandu.

Fosta prim-ministră a ținut să amintească faptul că în Moldova, actualmente, 387.000 de oameni au o pensie mai mică de 2000 de lei, dintre care 180.000 au o pensie mai mică de 1200 de lei.

Articole asemănătoare

Back to top button