fbpx

La Ceadâr-Lunga nu va fi construit un aeroport, așa cum își dorea anterior Irina Vlah. Care este motivul?

În oraşul Ceadâr-Lunga din UTA Găgăuzia nu va fi construit un aeroport, aşa cum îşi propuneau anterior autorităţile de acolo. Despre aceasta a declarat bașcanul autonomiei, Irina Vlah, în cadrul unei conferințe de presă de bilanț. Potrivit ei, experţii străini în domeniu au constatat că acest oraş, cu statut de municipiu, nu este un loc potrivit.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Ceadâr-Lunga nu este locul potrivit, deoarece se află la 30 de km distanţă de Ucraina. Astăzi, noi ne orientăm spre alte platforme, de exemplu Comrat sau Congazcic. Acum experţii aleg locul. Doar pentru studiul de fezabilitate este nevoie de 200.000 de euro”, a precizat başcanul Găgăuziei.

Cu toate acestea, Irina Vlah insistă ca pe teritoriul UTAG să fie construit un aeroport şi spune că va apela în acest sens la partenerii străini. Oficiala a mai adăugat că autoritățile din Găgăuzia lucrează împreună cu experții agenției GIZ și speră, în primul rând, la partenerii turci în construcția aerogării.

Amintim că, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile din Găgăuzia, Irina Vlah promitea că în următorii ani în regiune vor fi implementate mai multe proiecte mari, cu scopul de a dezvolta economia orașelor Vulcănești și Ceadâr-Lunga. Printre acestea se număra și construcția unui aeroport modern capabil să primească zboruri internaționale de pasageri și mărfuri.

Articole asemănătoare

Back to top button