fbpx

Italia prelungește starea de urgență până pe 15 octombrie

Miercuri, Parlamentul italian a votat legea cu privire la extinderea stării de urgență până la jumătatea lunii octombrie, pentru a facilita luarea deciziilor de către Guvern, în lupta împotriva pandemiei de COVID-19. Actuala stare de urgenţă expiră pe 31 iulie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Senatul italian a votat primul, marţi seară, autorizarea prelungirii stării de urgenţă, iar apoi deputaţii au dat şi ei undă verde acestei decizii miercuri, în jurul prânzului, transmite presa străină.

Giuseppe Conte, șeful Guvernului din Italia, a declarat că pandemia nu s-a terminat complet. Prelungirea stării de urgenţă este deci „o alegere inevitabilă, chiar obligatorie, bazată pe reflecţii pur tehnice”, a adăugat acesta.

Actualmente, în Italia sunt înregistrate peste 246.000 de cazuri de contaminare, iar cifra celor care au pierdut lupta cu boala a ajuns la 35.000.

Articole asemănătoare

Back to top button