Ion Chicu și membrii cabinetului de miniștri au făcut testul pentru depistarea coronavirusului într-un laborator privat
Ion Chicu și membrii cabinetului de miniștri, dar și unii angajați ai aparatului premierului, au trecut astăzi testul pentru depistarea coronavirusului. Despre asta relatează unimedia.info, cu referire la consilierul prim-ministrului, Vitalie Dragancea.
Sursa citată informează că, în total, au fost prelevate probe de la 30 de persoane care merg zilnic la birou. Drăgancea a precizat că testele au fost achitate de funcționari și că nimeni dintre cei care au dat analizele nu prezintă simptome ale maladiei.
Rezultatele testelor ar urma să fie gata în câteva ore. În același timp, Drăgancea declară că, chiar dacă toate persoanele vizate respectă măsurile de protecție corespunzătoare, riscul de a se infecta există, iar membrii Executivului au apelat la un laborator privat pentru ca să nu încarce doctorii și specialiștii de la ANSP.