fbpx

Într-o săptămână peste 13.000 de persoane au chemat ambulanța. Zece cazuri de intoxicație cu alcool și 20 cu medicamente

IMSP CNAUMP informează că în perioada 19 – 25 aprilie numărul total de persoane care au solicitat intervenția ambulanței este de 13.541 de pacienți.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cel mai frecvent Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat de cetățenii cu urgențe cardiovasculare – 2767 persoane, inclusiv 40 de pacienți cu Sindrom coronarian acut, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit informațiilor în ultima săptămână se observă o scădere a solicitărilor pe motivul urgențelor respiratorii – 2642 apeluri, cu aproximativ 20% mai puțin decât în prima săptămână a lunii aprilie. În structura solicitărilor deservite pe parcursul săptămânii urmează urgențele neurologice – 1748 solicitări și 1177 apeluri pe motivul diverselor traumatisme.

În această perioadă 60 de persoane au avut de suferit în urma celor 43 de accidente rutiere produse pe traseele țării. Totodată, echipele AMU au acordat primul ajutor medical la 11 persoane care s-au intoxicat cu monoxid sau bioxid de carbon, la 10 persoane care au suferit intoxicații cu alcool și la 20 de persoane care s-au intoxicat cu medicamente.

IMSP CNAUMP menționează că după acordarea primului ajutor medical 5375 de persoane, dintre care 4452 maturi și 923 minori au fost transportați asistat în cadrul departamentelor de urgență al instituțiilor spitalicești din țară pentru continuarea tratamentului.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button