interviu | Denis Vieru, după ce a cucerit aurul la Universiada Mondială de la Napoli: Am luptat pentru a auzi cum e intonat imnul nostru
După ce a reușit să cucerească aurul la Universiada Mondială de la Napoli și să bucure țara sa cu încă o victorie, judocanul Denis Vieru a povestit pentru Asociația Presei Sportive din Republica Moldova despre experiența ce i-a oferit titlul de campion.
Sportivul a mărturisit despre cum vedea el parcursul său la jocurile studențești, dar și ce l-a ambiționat să obțină victoria în acest turneu:
„Mi-am propus să aduc de aici o medalie. Una de aur. Ceea ce am și realizat. După locul V pe care m-am clasat la Jocurile Europene desfășurate recent la Minsk, eram hotărât să mă revanșez cât mai curând. Am simțit o mare presiune, căci am avut parte de doar două săptămâni de recuperare între aceste turnee. Însă am reușit să-mi înving emoțiile și să mă mobilizez exemplar.
În acest an m-am impus la turneele de seria Grand Slam de la Paris și Baku și la Grand Prix-ul de la Antalya. Așa că am vrut să-mi demonstrez mie, dar și celorlalți, că sunt cel mai bun în lume. Nu a fost deloc ușor. La Napoli au venit să-și etaleze forța judocani din țări cu mari tradiții în judo”.
Judocanul mai povestește emoționat despre cele mai însemnate etape ale turneului, precum lupta împotriva rusului Ismail Ceasîgov:
„A fost o partidă maraton. În loc de 4 minute, cât durează un meci, am luptat 9. Am învins prin multă răbdare, dar cred că și experiența și-a spus cuvântul. Din punct de vedere fizic, oponentul meu este extrem de puternic. Eu, însă, am fost mai bun la finalizări. În finală am învins, o premieră pentru mine, un reprezentant al Japoniei, țară care a dat lumii judoul.
Până în meciul final am avut parte de adversari puțin mai slabi decât mine și eram mai mult cu gândul la lupta principală. Este mai ușor, psihologic, să evoluezi în finală decât, să zicem, pentru locul III”.
Moldoveanul spune că, în mare parte, victoria obținută se datorează oamenilor care l-au susținut:
„Am avut parte de un sprijin într-un spirit cu adevărat haiducesc. Le mulțumesc mult conaționalilor noștri și antrenorului lotului național, Veaceslav Bacal, sub bagheta căruia evoluez timp de cinci ani. Are acel dar de a te motiva și de a-ți oferi încredere în forțele proprii.
De asemenea, vreau să le mulțumesc din suflet primilor mei antrenori Victor Cazac, Victor Gorobeț, Andrei Luca, Marcel Trudo. Ei toți au contribuit mult la dezvoltarea mea ca personalitate, ca sportiv”.
Denis și-a împărtășit și emoțiile, trăirile pe care le-a avut acolo, în orașul italian:
„În finală, am luptat mai degajat pentru țara mea, cu ferma dorință de a auzi cum este intonat imnul nostru național la ceremonia de premiere. După câștigare, am simțit împlinire și bucurie sufletească, ceva greu de exprimat. Un adevărat moment de fericire.
Aceasta a fost a doua Universiadă Mondială. Prima este ca o mare loterie. Din lipsă de experiență, nu prea știi la ce să te aștepți. La a doua deja aveam un scop bine definit – să înving; și mă bucur că am reușit”.
Sportivul moldovean ne zice că are în continuare ambiția și dorința de a ajunge pe cele mai înalte culmi:
„Caut să mă realizez ca personalitate. De asemenea, să am grijă de familia mea, să nu-i lipsească nimic. Acum aștept cu nerăbdare să mă calific la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, iar acolo să ajung cât mai sus.
Îmi doresc foarte mult să fac istorie în domeniul judoului moldovenesc”.