fbpx

foto | Încă un judocan moldovean a urcat pe podiumul de la Universiada Mondială. Denis Vieru, medaliat cu aur

Sportivii moldoveni, care ne reprezintă țara la Univerdiada Mondială de vară din Napoli, cuceresc medalii după medalii. Judocanul Denis Vieru a fost premiat cu aur.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Sportivul a obținut cinci victorii în limitele categoriei de greutate 66 kg, cu Phillippe Chambas (Chile), Naom Tidhar (Australia), Ismail Chasygov (Rusia), Lucian Borș Dumitrescu (România) și Ranto Katsura (Japonia). Vieru a cucerit cea de-a doua medalie pentru Republica Moldova la Universiada Mondială 2019.

Amintim că, ieri, și judocanul Dorin Goțonoagă a urcat pe podiumul Universiadei. El a obținut medalia de bronz după ce l-a pus la pământ pe georgianul Tato Grigaravșili, la categoria de până la 81 de kg. În urmă cu doi ani, la precedenta ediţie a Universiadei, în Taiwan, Goţonoagă se clasase pe locul al cincilea.

La competiția din acest an din Napoli alți doi judocani moldoveni, Iurie Mocanu și Cristina Blanaru, au ocupat locul al 5-lea.

La aceste competiții, aflate la a 30-a ediție, participă în jur de 8000 de studenți din 140 țări ale lumii. Delegația Republicii Moldova este reprezentată de 22 de sportivi.

De remarcat că pentru țara noastră această participare este a 13-a la număr de la proclamarea Independenței. Pentru prima dată atleții noștri au fost prezenți la jocuri universitare în anul 1995, la Fukuoka (Japonia), obținând până în prezent 3 medalii de aur, 4 de argint şi 15 de bronz. Campioni au devenit Natalia Cerchez (Daegu, 2003) la proba alergări pe distanța de 10 km, Ion Luchianov (Belgrad, 2009) – 3000 de metri obstacole, și Zalina Marghiev (Chenzhen, 2011) – aruncarea ciocanului.

Participarea la Universiada Mondială 2019 a fost posibilă datorită susţinerii din partea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

Articole asemănătoare

Back to top button