fbpx

Începe perioada de desemnare a candidaților la alegerile locale

Comisia Electorală Centrală anunță că începând cu ziua de miercuri, 6 septembrie 2023, începe perioada de desemnare a candidaților la funcțiile elective pentru circumscripțiile de nivelul II (consiliile raionale, consiliile municipale, primarii municipiilor Chișinău și Bălți).

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Conform prevederilor Codului electoral, desemnarea candidaților are loc după constituirea consiliilor electorale de circumscripție, dar nu mai devreme de 60 de zile înainte de ziua alegerilor.

Dreptul de a desemna candidați pentru alegeri îl au:

a) partidele politice înregistrate până la data intrării în vigoare a hotărârii Comisiei Electorale Centrale cu privire la stabilirea datei alegerilor locale generale;

b) blocurile electorale constituite și înregistrate în condițiile prevăzute de Codul electoral și ale instrucțiunii privind particularitățile constituirii și înregistrării blocurilor electorale;

c) candidații independenți.

Procedura de desemnare a candidaților la funcția de primar și de consilier în consiliul local are loc:

în cazul partidelor politice și al blocurilor electorale – prin aprobarea, în cadrul ședințelor organelor abilitate în conformitate cu prevederile statutare sau, după caz, cu acordurile de constituire ale acestora, confirmată prin procesele-verbale (extrase din procesele-verbale), a hotărârilor / deciziilor privind desemnarea candidaților la funcția de primar și listei de candidați pentru funcția de consilier al consiliului local;
în cazul candidaților independenți – prin înaintarea propriei candidaturi la funcția de primar și / sau de consilier al consiliului local, după caz, constituirea grupului de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în vederea susținerii acestuia.
Procedura de desemnare a candidaților independenți include și etapa de colectare a semnăturilor de către persoanele care își înaintează propria candidatură și / sau grupurile de inițiativă în vederea susținerii candidaților la funcția de primar și de consilier al consiliului local.

Formularele listelor de subscripție vor putea fi solicitate de la consiliul electoral de circumscripție de nivelul doi, începând cu data de 19 septembrie curent.

Toate informațiile despre alegerile locale generale le puteți găsi pe pagina web oficială a Comisiei www.cec.md, la rubrica „Alegeri locale generale 2023”.

Articole asemănătoare

Back to top button