fbpx

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului de stat pentru anul 2023. Cu cât se majorează acesta

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului de stat pentru anul 2023. Potrivit documentului, atât veniturile, cât și cheltuielile bugetului de stat se majorează cu 1,406 miliarde de lei. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Respectiv, veniturile bugetului de stat cresc cu 2,2% și vor constitui 66,274 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 1,7% și vor constitui 84,602 miliarde de lei. În același timp, deficitul bugetar rămâne de 18,3 miliarde de lei.

Modificarea bugetului a fost determinată de majorarea intrărilor de granturi externe pentru suport bugetar în sumă de 94 de milioane de dolari, resurse ce au fost direcționate în mare parte pentru dezvoltarea economiei naționale.

Principalele măsuri de ordin economic, vizează alocarea suplimentară de resurse pentru infrastructură și dezvoltare locală:

  • majorarea Fondului rutier cu 736 milioane de lei pentru lucrări de reparație și întreținere a drumurilor publice naționale;

  • susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, inclusiv programul „373”, prin programele ODA – 338 de milioane de lei (din surse externe inclusiv);

  • majorarea Fondului național de dezvoltare regională și locală – 320 de milioane de lei pentru implementarea proiectelor în cadrul programului „Satul European”;

  • majorarea Fondului național pentru dezvoltarea agriculturii și a mediului rural – 100 de milioane de lei.

Sunt prevăzute și majorări de cheltuieli pentru implementarea măsurilor în domeniile: cultură, sport și tineret; educație; ocrotirea sănătății. De asemenea, 86,1 milioane de lei vor fi direcționate pentru finanțarea serviciului asistență personală, 50 de milioane de lei pentru reparația capitală a unităților de terapie intensivă din instituțiile medico-sanitare, 5 milioane de lei pentru programul „Farmacia în comuna ta”.

Alte 10 milioane de lei vor fi utilizate pentru renovarea și dotarea infrastructurii pentru educația antepreșcolară, iar 22 de milioane de lei – pentru acordarea premiilor și a burselor sportivilor pentru performanță în competițiile sportive.

Rectificarea presupune și majorarea salariilor pentru unele categorii de bugetari, care lucrează în administrația publică centrală, începând cu 1 iulie curent. Pentru această măsură au fost alocate 89,8 milioane de lei.

Articole asemănătoare

Back to top button