fbpx

Fragmente de dronă de tip „Shahed”, depistate în raionul Vulcănești

(update) Echipele de specialiști de la Bombteh au reușit să neutralizeze încărcătura explozivă descoperită în apropierea localității Etulia, din raionul Vulcănești, unde au căzut fragmentele de dronă. Specialiștii au evacuat explozivul la centrul de tragere din orașul Vulcănești, unde s-a efectuat detonarea controlată. Este important de menționat că zona în care au fost depistate fragmentele de dronă a fost complet curățată și nu mai prezintă niciun pericol pentru siguranța publică, anunță Poliția de Frontieră.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Instituția informează că, în urma unor acțiuni desfășurate la locul căderii fragmentelor de dronă, s-a constatat că printre resturile acesteia se află și explozibil. Echipele specializate ale Poliției Naționale, în colaborare cu specialiștii de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, sunt la fața locului pentru a identifica cea mai adecvată soluție de înlăturare sau detonare a explozibilului.

A fost depistată partea de luptă a acesteia care conținea circa 50 de kg de substanță explozivă. Polițiștii au asigurat dezamorsarea și strângerea tuturor părților componente ale rămășițelor dronei, iar în următoarele ore vor asigura în condiții sigure detonarea încărcăturii explozive depistate.

„Precizăm că, din momentul depistării acestor fragmente și până la finalizarea cercetării la fața locului, tot perimetrul a fost securizat și asigurată siguranța publică. Nu există riscuri sau pericole pentru comunitățile din zonă.

Conform informațiilor furnizate de autoritățile ucrainene, în noaptea de 9 spre 10 februarie a avut loc un atac cu drone în regiunea Izmail, situată pe teritoriul Ucrainei, în apropierea frontierei cu Republica Moldova. Există suspiciunea că resturile de dronă descoperite ar putea proveni de la una dintre dronele doborâte de sistemul anti-aerian ucrainean”, se mai arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

Știrea inițială:

Poliția de Frontieră informează că duminică, 11 februarie, în zona frontierei moldo-ucrainene, în apropierea localității Etulia, raionul Vulcănești, au fost depistate fragmente de dronă de tip Shahed, anunță Poliţia de Frontieră. Potrivit instituției, „există bănuiala că resturile de dronă depistate ar fi una din dronele doborâte de sistemul anti-aerian ucrainean”.

Conform Poliției de Frontieră, în regiunea căderii rămășițelor de dronă a fost restricționat accesul, iar autoritățile au luat toate măsurile de rigoare pentru „menținerea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică”.

Vezi și: Reacția Chișinăului, după ce fragmente de dronă au fost găsite la Vulcănești: „Condamnăm atacurile barbare”

„Menționăm că nu există riscuri sau pericole pentru comunitățile din zonă, iar autoritățile au luat toate măsurile de rigoare pentru menținerea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică”, dă asigurări Poliția de Frontieră.

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră din Republica Moldova a venit cu precizări în care menționează că „fragmentele sunt ridicate de experții Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP și urmează să fie supuse expertizei.

Această prezentare necesită JavaScript.

Articole asemănătoare

Back to top button