fbpx

foto | Vom putea vizita Spania și Italia în această vară?

Spania și Italia –  două dintre cele mai afectate țări de coronavirus, sunt și unele dintre cele mai preferate și vizitate destinații de către moldoveni. Totuși, situația epidemiologică din acest an îi va motiva pe mulți să renunțe la vacanțe și să pună propria sănătate în prim plan.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Spania

În Spania, autoritățile au cerut extinderea stării de urgență pentru a treia oară, de data aceasta până pe 9 mai. Chiar și așa, unele restricții vor deveni mai blânde, inclusiv lăsarea copiilor în afara casei.

Ieșirile copiilor au fost interzise de pe 14 martie, însă ulterior s-a decis că, începând cu 26 aprilie, plimbările zilnice le sunt permise minorilor sub 14 ani.

Treptat, s-a permis revenirea la muncă a unor angajați (ai fabricilor, uzinelor, cusătoriilor). Restul populației se află în autoizolare la domiciliu, iar închise rămân a fi cluburile, barurile, restaurantele și școlile.

Dat fiind faptul că menținerea măsurilor de siguranță se preconizează până în mai, turiștii nu vor putea avea acces pe teritoriu până atunci, iar călătoriile trebuie amânate pentru lunile ulterioare. Accesul pe plaje este restricționat de către oamenii legii.

Cei care vor vizita țara în această vară vor fi supuși procedurilor de examinare în aeroport. Le va fi măsurată temperatura și va fi impusă distanța socială, inclusiv pe plaje. La moment nu se cunoaște cum vor fi verificați cei care se odihnesc pe malul mării, însă autoritățile se gândesc la o soluție. Totuși, specialiștii estimează că până în 2021 turismul va fi puternic afectat de criză.

Amintim că, de pe 23 martie, intrarea în Spania le este permisă doar cetățenilor legitimi, care își pot dovedi statutul. Există și câteva excepții: lucrătorii medicali, polițiștii de frontieră, cei care pot dovedi că vizitează țara cu un motiv serios. Această măsură a fost implementată pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire.

Italia

Nu se cunoaște cu exactitate care vor fi următorii pași ai autorităților italiene, în contextul opririi răspândirii infecției. Totuși, starea de urgență este declarată până pe 3 mai. Premierul Giuseppe Conte a anunțat vineri că este posibilă redeschiderea magazinelor de haine pentru copii și a librăriilor.

Chiar dacă revenirea la muncă este permisă de pe 14 aprilie, mai mulți oameni aleg să rămână acasă și să muncească de acolo. Specialiștii susțin că distanța socială va trebui menținută până la sfârșitul anului, de altfel italienii riscă să fie ținta unui nou val de infecție.

Proprietarii hotelurilor și ai cluburilor de vacanță încearcă să găsească o soluție pentru a impune distanța socială, astfel încât să își poată deschide ușile în această vară. Totuși, Alessandro Vespignani, epidemiolog, este convins că în acest an Italia nu va primi turiști. El crede că vor exista restricții cu privire la intrarea în țară pentru minim 6-8 luni.

Guvernul este conștient de faptul că oamenii trebuie să învețe să trăiască cu acest virus, deoarece el nu va mai dispărea. De aceea, se speră la reluarea călătoriilor în cel mai apropiat timp.

Foto: AFP

Articole asemănătoare

Back to top button