fbpx

foto, video | Intervenție SMURD la Ocnița: Un bărbat care suferă de o maladie cardiacă gravă, transportat la Chișinău

Astăzi, 2 iunie, echipajul aero-medical SMURD Iași a efectuat o operațiune de transportare a unui bărbat în vârstă de 71 de ani de la Ocnița la Chișinău. Pacientul suferă de o maladie cardiacă gravă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Salvatorii susțin că pacientul înregistra o frecvență de 20 de bătăi ale inimii pe minut și avea nevoie de ajutor medical specializat urgent. Totodată, doctorii spun că dedică această misiune colegilor lor, care au decedat acum 3 ani în raionul Cantemir într-un accident aviatic.

„Dedicăm această misiune colegilor noștri care s-au înălțat la cer în această zi, acum 3 ani. Am preluat un pacient de 71 de ani de la Ocnița. Acesta înregistra o frecvență de 20 de bătăi a inimii pe minut”, a spus Georgiana Matei, medic SMURD.

Potrivit unui comunicat emis de IGSU, bărbatul a fost preluat de la spitalul raional și transportat cu elicopterul în capitală. Pe parcurul zborului acesta a primit îngrijirile necesare din partea medicilor și paramedicilor români. La Chișinău, elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo, de unde pacientul a fost preluat pentru tratament de o echipă de doctori de la Institutul de Cradiologie.

De la începutul anului 2019, aceasta este a șaptea operațiune aero-medicală realizată în Republica Moldova.

Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI via Facebook

Articole asemănătoare

Back to top button