fbpx

foto, video | Căutătorii de comori au ancorat pe o plajă din Olanda. O furtună în larg a împrăștiat mii de lucruri pe țărm

Valurile imense provocate de o furtună în largul Mării Nordice au reușit să distrugă peste 300 de containere transportate de una dintre cele mai mari nave din lume. În urma incidentului, încărcătura a plutit în larg și a fost dusă de ape pe o plajă din Olanda care, în scurt timp, a devenit un adevărat câmp de obiecte aruncate la întâmplare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Garda de Coastă din Olanda a postat imagini ale comorilor, care au invadat uscatul, printre acestea se numără mobilier marca IKEA, păpuși My Little Pony, haine, încălțăminte și mai multe televizoare și electronice.

Localnicii şi turiştii s-au mobilizat să curăţe plajele presărate cu nenumărate obiecte. Au fost recuperate sute de tone de resturi: becuri, pături, pneuri, după cum se vede și în imaginile postate pe reţelele sociale, scrie Insider.

Deși încărcătura a peste 270 de containere a fost aproape complet colectată, rămân încă 30 de containere, despre care se spune că ar avea conținut periculos. Garda de Coastă continuă căutările containerelor, care probabil s-au scunfundat din cauza greutății și a conținutului.

În același timp, autoritățile olandeze se angajează să asigure siguranța pe mare și să se ocupe de strângerea tuturor deșeurilor împrăștiate.

Foto: Kustwacht Nederland via Twitter

Articole asemănătoare

Back to top button