fbpx

foto | Scuarul din strada G. Coșbuc, în plină desfășurare. Au fost realizate 50% din lucrări, iar în luna august va fi inaugurat

Lucrările de reamenajare a scuarului din strada G. Coșbuc, din sectorul Râșcani al capitalei, continuă. În prezent, au fost realizate 50% din volumul total, iar finalizarea proiectului este prevăzută pentru luna august.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Proiectul constă în reabilitarea spațiilor verzi și a aleilor pietonale, instalarea iluminatului public pietonal și a mobilierului urban. De asemenea, în zonă va fi amenajat un teren de joacă pentru copii, parcări pentru biciclete și vor fi montate cișmele.

Pe șantier sunt  deja instalate rețelele subterane pentru iluminatul public, precum și cele de irigare. De asemenea este amenajat pavajul drumului din vecinătatea scuarului. În paralel este confecționat mobilierul urban și coșurile de gunoi.

Costul lucrărilor pentru reconstrucția scuarului, în urma desfășurării licitației, este de 1,4 milioane de lei, dintre care 40 la sută reprezintă partea de grant, iar restul sumei este acoperită din sursele bugetului municipal.

Articole asemănătoare

Back to top button