fbpx

foto | Primele imagini cu Focul Haric de la bordul AirMoldova. Delegația în frunte cu Mitropolitul Vladimir va ajunge la Chișinău în curând

Primele imagini cu Focul Haric de la Ierusalim au fost publicate de compania AirMoldova, care asigură gratuit transportarea delegației Mitropoliei Moldovei. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„În câteva ore aeronava va ajunge la Chișinău. Lumina Sfântă este însoțită de delegația Mitropoliei Moldovei, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir.

Air Moldova a pus la dispoziție și un expert certificat internațional care asigură securitatea antiincendiară la bordul navei”, se arată în mesajul publicat de AirMoldova.

Pentru Air Moldova participarea la aducerea Focului Haric în noaptea Învierii a devenit o tradiție, datorită căreia cetățenii moldoveni se vor putea bucura și în acest an de Lumina Sfântă.

Air Moldova este prima și cea mai mare companie aviatică din Republica Moldova, cu o istorie de peste un sfert de secol. În toamna anului trecut, Air Moldova a fost privatizată de un consorțiu internațional. Prioritățile principale ale noii administrații a companiei sunt majorarea flotei, extinderea destinațiilor curselor, precum și asigurarea unui produs calitativ și accesibil pentru pasageri.

Articole asemănătoare

Back to top button