fbpx

foto | Plăcinte tradiționale moldovenești: Află secretele din bucătăria bunicii

E demonstrat științific că amintirile noastre cele mai puternice sunt direct corelate cu mirosuri și gusturi din diverse perioade ale vieții, mai ales cu cele din copilăria lipsită de grijă. Dacă îți este dor de plăcintele bunicii, le poți include în meniul oricărei sărbători de familie.

Descoperă în cele ce urmează o rețetă străveche pentru plăcinte autentice moldovenești, dar și diverse curiozități despre plăcintele noastre, pe care sigur nu le-ai știut până acum!

Din moși strămoși… în cuptorul tău

Încă din străbuni, plăcintele erau prezente la orice ospăț organizat în sânul familiei sau în cercul prietenilor și neapărat pe masă erau câteva feluri diferite, gătite după varii rețete și culese din toate regiunile Moldovei. Fie că erau învârtite, gătite la cuptor, în formă de plic sau gătite pe tigaie – toate plăcintele erau savurate cu nesaț la diferite sărbători precum nunți, cumetrii sau zile de naștere.

Iată câteva curiozități despre plăcintele moldovenești:

  1. Originile plăcintelor pornesc încă din Egiptul Antic. Brutarii faraonului coceau plăcinte din aluatul pentru pâine. Acestea aveau umpluturi de nuci, miere și fructe.
  2. Ca umplutură romanii utilizau stridii, midii, scoici, pește, pui și vită.
  3. Prima carte cu rețete despre plăcinte a apărut în secolul 16.
  4. În Evul Mediu exista noțiunea de plăcintă „însuflețită”, prezentă la toate festivitățile. La servirea acestei plăcinte, păsările miniaturale zburau deasupra invitaților și creau o atmosferă de poveste.
  5. Împăratul german Wilhelm I era îndrăgostit de plăcintele tradiționale. În fiecare vizită la regina Victoria, i se servea plăcinta sa preferată, umplută cu un pui care, la rândul său, conținea un fazan iar acesta un sitar în interior.

La noi, obiceiurile și tradițiile de coacere a plăcintelor erau respectate din generație în generație de toate gospodăriile care își hrăneau familia și prietenii cu aceste delicii tradiționale. După preferințele celor dragi, se coceau plăcinte cu diferite umpluturi precum:

  • brânză de vaci;
  • cartofi și ceapă;
  • mărar, ou fiert și ceapă verde;
  • varză proaspătă sau acră;
  • vișine;
  • bostan;
  • mere etc.

Cele cu legume erau servite pentru masa caldă, iar cele cu umplutură dulce erau un desert așteptat cu nerăbdare de cei pofticioși. Oaspeții se adunau în curți special amenajate pentru evenimente precum cumetrii, se distrau pe cinste și gustau din bucatele moldovenești, alături de vinuri de casă. Acum, decorul poate că e altul, dar gustul trebuie să fie cel autentic.

Secretele generațiilor

Carnetul bunicii, plin de notițe și rețete prețioase, este o adevărată comoară pentru oricine iubește să mănânce gustos și adoră să gătească.

Ca să-ți hrănim curiozitatea, venim cu o rețetă autentică de plăcinte tradiționale moldovenești cu brânză de vaci pe care o poți găti ușor acasă:

  1. Pune la înmuiat 25 de g de drojdie proaspătă pentru 500 de g de făină.
  2. Adaugă sare după gust și 20 de g de ulei de casă (așa vei obține gustul autentic al plăcintelor moldovenești).
  3. Amestecă până la omogenizare și lasă aluatul să se odihnească 30 de minute.

Pentru umplutură vei avea nevoie de:

  • un kg de brânză proaspătă de vaci;
  • 50 de g de mărar tocat;
  • cinci crenguțe de ceapă verde;
  • un ou;
  • sare.

Pașii de pregătire a plăcintelor pentru cuptor

  1. Amestecă umplutura până la omogenizare, apoi ocupă-te și de întinderea aluatului odihnit.
  2. Aranjează amestecul de brânză de vaci pe marginea de jos a foii de aluat.
  3. Începe să rulezi marginea aluatului cu umplutură până la sfârșitul foii, apoi sucește plăcinta, astfel încât să obții o spirală.
  4. Învârte spirala într-un singur punct astfel încât să obții o plăcintă rotundă. Nu uita să fixezi capătul liber pentru a nu îi pierde forma.
  5. Unge tava cu ulei de casă, folosește o periuță pentru bucătărie.
  6. Aranjează plăcinta în tavă, apoi, utilizând periuța înmuiată în ulei, unge plăcinta.
  7. Pune tava la cuptorul încălzit până la 180 de grade pentru 30 – 45 de minute până la rumenire.
  8. Când plăcinta s-a rumenit, scoate tava și lasă plăcinta sub un prosop. Aceasta se va „odihni” sub propriii aburi și va deveni mai moale, mai pufoasă.

După 20 sau 30 de minute poți savura plăcinta cu brânză de vaci alături de un vin delicios.

Dacă nu ai chef de gătit, nu știi de unde să achiziționezi ingrediente naturale sau poate nu ai suficient timp, află că am descoperit gustul autentic al plăcintelor moldovenești pe terasa Restaurantului La Bădiș (Traseul Chișinău-Ungheni km 32). Aici poți cunoaște cu adevărat ce înseamnă ospitalitatea. În bucătăria localului sunt gătite plăcintele tradiționale după rețetele păstrate de bunicile din Strășeni. Într-o ambianță rustică, te poți delecta cu aceste delicii tradiționale, alături de un vin select.

Iar dacă planifici în curând o sărbătoare, trebuie să știi că restaurantul tradițional La Bădiș are o sală pentru zile de naștere perfectă pentru acest eveniment. Ai nevoie de un strop de relaxare, alături de cei dragi? Sună acum la +373 68 622 622 pentru a face rezervări.

Articole asemănătoare

Back to top button