fbpx

foto | Îmbătrânește, însă arată la fel de bine: Evoluția „Lacului Consomolist”, cunoscut acum drept iazul de la „Valea Morilor”

Totul a început acum 68 de ani, în 1951, când tinerii consomoliști, înarmați cu mult entuziasm, aproape cu mâinile goale au săpat groapa care urma să fie umplută cu apa izvorului din Durlești, un afluent drept al râului Bâc. În jurul lacului cu o suprafață de 34 de hectare s-a format un parc, teritoriul căruia era de circa 114 hectare, dar și o alee inelară de 2,5 kilometri.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

La fel ca și istoria multor alte obiective din Moldova, cea a parcului „Valea Morilor” se împarte în două capitole: perioada sovietică și cea modernă. La rândul său, cel din urmă are două subcapitole: perioada de drenaj și cea actuală, când lacul și teritoriul adiacent lui cunosc o perioadă înfloritoare.

Capitolul 1

În fostul Parc Central de Cultură și Odihnă al „Consomolului Leninist” creşteau plopul canadian şi plopul piramidal, castanul sălbatic, mai multe specii de salcîm şi arţar, salcie albă, tei, frasin, catalpa, pinul negru, Sophora japonică.

Mai mult decât atât, lacul era populat de crap, caras, în apele lui înotau raţe. Tot aici funcționa un Teatru de Vară cu o capacitate de 5000 de locuri, cinematograful de zi, orăşelul de copii „Andrieş”, plaja și staţia de bărci.

Lista obiectivelor din parc era completată și de un teren, pe nume „Zâmbet”. Parcul cu lac servea drept bază pentru diverse sporturi nautice, iar pe teritoriu funcţionau trei şcoli de canotaj. Au fost amenajate terenuri de sport şi locuri de pescuit pentru amatori, transmite Ecology.

În timpul iernii, pe gheaţă se organiza un patinoar orăşenesc. Poate că nu o să îți vină să crezi, dar pe vremuri era și un turn pentru salturi cu paraşuta, din care putea sări oricine. Aici se alocau paraşute, lucrau instructorii şi chiar era o secţie de paraşutism.

Capitolul 2, subcapitolul 1

În iulie 2006 pe lac a avut loc un dezastru ecologic – tot peştele a pierit şi plutea la suprafaţă. Cauzele au rămas neclare până în prezent, iar în octombrie s-a început drenarea lacului. Se presupunea că lacul va fi curăţat şi apoi umplut cu apă.

Au fost înaintate unele proiecte de construcţie în locul lacului şi parcului, au fost organizate discuţii, publicaţii în presă. Nu este surprinzător că procesul s-a amânat până în 2012.

După mult efort, autoritățile au decis să ia măsuri și să valorifice terenul înfloritor de altădată.

Capitolul 2, subcapitolul 2

În 2019, parcul „Valea Morilor” se bucură din nou de o mulțime vizitatori, de chișinăuienii care vin aici să se relaxeze, să petreacă timpul alături de familie și prieteni. În acest an au fost renovate scările de granit ale parcului și urmează a fi inaugurat Scuarul dedicat eroilor MAI căzuți la datorie, obiectiv amplasat în josul scării. Sperăm ca istoria frumoasă a parcului să continue cu un al treilea capitol despre inaugurarea a noi și inedite atracții pentru oameni!

Articole asemănătoare

Back to top button