fbpx

foto | Grav accident în România, cu implicarea unui moldovean. O femeie a murit

Un bărbat în vârstă de 62 de ani din Republica Moldova a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un grav accident produs în România.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit presei române, accidentul a avut loc pe DE 581, în dreptul localității Cretesti. În urma acestuia, o femeie de 53 de ani din România a decedat.

Aceasta ar fi intrat în coliziune cu un autotren înmatriculat în Republica Moldova, condus de cetățeanul moldovean.

În urma impactului, femeia a decedat, iar șoferul autotrenului a ajuns, în stare gravă, la spital.

Potrivit poliției de peste Prut, femeia conducea cu viteză și a intrat în depășirea unui autoturism ce se deplasa în față.

În urma manevrei, aceasta a pierdut controlul volanului și s-a izbit frontal de autocamion.

La fața locului au fost solicitate ambulanțe și echipaje de descarcerare, dar pentru femeia de 53 de ani medicii nu au mai putut face nimic.

Din păcate, potrivit presei române, nici starea moldoveanului de 62 de ani, nu este mai bună. Acesta a fost transportat inițial cu o ambulanță la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru examene medicale complexe si evaluare medicală, iar apoi a fost transferat și internat la spitalul din Huși. De asemenea, a fost testat cu aparatul alcooltest. Rezultatul a indicat că acesta nu consumase băuturi alcoolice.

foto: vremeanoua.ro
foto: vremeanoua.ro

Articole asemănătoare

Back to top button