fbpx

foto | Două automobile au derapat de pe traseu la Drochia. O persoană a decedat pe loc, iar alta a fost transportată la spital

Un accident grav s-a produs în această dimineața pe trasul R-7, în apropiere de orașul Drochia. Apelul la Serviciul Unic de Urgență a parvenit la ora 06:04, fiind solicitat un echipaj a Inspectoratului General pentru Situați de Urgență pentru a efectua lucrări de descarcerare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit unui comunicat al IGSU, la fața locului a fost îndreptat un echipaj de pompieri și salvatori. Aceștia au stabilit că două vehicule de marca BMW și AUDI au derapat de pe traseu. Totodată, două persoane ambele în vârstă de 24 de ani, au rămas blocate între fiarele automobilului AUDI, după ce acesta s-a tamponat într-un copac.

Salvatorii au efectuat lucrările în cel mai scurt timp și au extras persoanele din mașina avariată. În urma accidentului rutier șoferul care conducea automobilul de marca AUDI a decedat pe loc, iar pasagera din față a suferit diverse traumatisme, fiind transportată la spitalul raional pentru ulterioare îngrijiri medicale.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele și cauzele producerii accidentului.

Articole asemănătoare

Back to top button