fbpx

foto | Doi oameni au ars în propria mașină, pe aleea casei. Incendiul din California se extinde atât de rapid, că oamenii nu mai apucă să fugă

Două persoane au fost găsite moarte în propria mașină mistuită de flăcări. Oamenii încercau să fugă de incendiul care se extinde în California și care a forțat mii de oameni să își părăsească în grabă casele.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cele două cadavre au fost găsite într-o mașină, pe o alee a unei proprietăți private arse complet în incendiu.

Anchetatorii au declarat pentru ABC News că cei doi ar fi încercat să fugă în grabă, dar că nu au mai avut timp. Nu au fost făcute publice informații despre cine erau cei doi, deoarece familiile nu fuseseră încă anunțate.

Incendiul, denumit „McKinney Fire”, este cel mai mare din California din acest an.

Guvernatorul statului Californiei, Gavin Newsom, a declarat stare de urgență în urma incendiului, care a izbucnit vineri după-amiază și s-a extins rapid din cauza secetei, a vântului puternic și a fuza unei combinații de combustibil uscat după o secetă și vântul puternic.

Aproximativ 650 de pompieri încearcă fără succes să stingă incendiul, au anunțat autoritățile. Peste 2.000 de locuitori din zona Pădurii Naționale Klamath au fost nevoiți să plece de urgență. Printre ei, Harlene Althea Schwander, artistă, care a povestit că se mutase de o lună de zile în casa pe care a trebuit să o evacueze. Nici nu apucase să despachetase totul. Incendiul i-a distrus toate tablourile pictate.

„Locuitorii din zonele învecinate ar trebui să fie pregătiţi să plece dacă este necesar. Vă rugăm să nu ezitaţi să evacuaţi”, a scris pe Twitter şeriful comitatului, citat de digi24.ro.

Sezonul incendiilor din California, un stat care se confruntă cu o situaţie de secetă persistentă, ar putea dura câteva luni.

În ultimii ani, California şi alte regiuni din vestul Statelor Unite au fost devastate de incendii rapide şi importante sub efectul încălzirii globale.

 
 
 
 
 
 

Articole asemănătoare

Back to top button