fbpx

foto | „Cine îți garantează că naști un copil sănătos?”. Mesajul unei moldovence care educă un micuț cu sindrom Down

Ana Botnaras este mama unui copil diagnosticat cu sindrom Down. Băiatul ei, Marius, are 2 anișori și este un copil energic și plin de viață. Moldoveanca, originară din Călărași, spune că încearcă să schimbe viziunea oamenilor referitor la copiii care sunt diagnosticați cu această modificare cromozomială.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Femeia a făcut o postare pe pagina sa de Facebook. Această și-a dezvăluit sentimentele pe care le trăiește alături de familie și a menționat că îi mulțumește lui Dumnezeu pentru copilul pe care îl are. Citiți mai jos mesajul mămicii curajoase.

„Sindromul down este iubire pură.

Sindromul Down este o afecţiune genetică, nu o boală. Aceasta înseamnă că persoanele diagnosticate cu sindrom Down au o modificare cromozomială, apărută în timpul concepţiei, prezentă întreaga viaţă, ce nu poate fi vindecată. Disfuncţia cromozomială în cazul sindromului Down se manifesta prin prezența suplimentară a unei părţi sau a întregului cromozom 21. Mai exact, o persoană cu sindrom Down are „de două ori” cromozomul 21, având în total un număr de 47 de cromozomi, faţă de 46, cât este considerat normal. Unul dintre 700-800 de copii se naște cu sindromul down. Sindromul down nu este contagios. 
Cel mai dureros e să afli că în lumea întreagă 95-99% dintre acești copii minunați sunt avortați. Din păcate, adesea părinții nu au susținerea sistemul medical.

Îmi doresc ca lumea întreagă să afle de la mine personal cum e să ai un copilaș cu sindrom down. Fiind însărcinată, s-a depistat că sunt șanse de a avea un copil cu sindrom Down. Până la urmă nu ne-am dorit nici un test pentru a confirma asta. Indiferent cum ar fi e al meu copil. 
Căutând informații am găsit foarte multe negative, cum că acești copii se nasc cu probleme la inimă, sistemul lor merge un pic mai lent și au probleme de sănătate. Într-un cuvânt mai bine nu citești… Te ia frica și te gândești că îți dorești tot ce-i mai bun pentru copilul tău și ce viitor va avea. E greu de tot să accepți acest gând. De asta vreau și să vă zic istoria noastră. 
Se spune că femeile trecute de peste 30 ani au riscul mai mare de a avea un copil cu sindromul Down, dar lucrurile nu stau chiar așa. La orice vârstă poți avea un copil cu acest sindrom. Personal, am participat la un mic sondaj împreună cu alte 300 de mame cu copii cu sindromul down și acestea aveau de la 18 ani în sus, până 49 de ani. În concluzie, la orice vârstă.

Am un băiețel de aproape 2 anișori, este un băiețel plin de energie și îi place tare mult muzica. S-a născut un copil absolut sănătos și primind vestea că are sindromul Down ne-am făcut concluzia că îi vom oferi toată iubirea noastră, asta îl va ajuta foarte mult. Toate analizele care le-am făcut pe parcursul acestor 2 ani, care le are oricare alt copilaș, a confirmat că este un copil perfect sănătos. La un moment dat sistemul limfatic a lucrat puțin mai încetișor dar în scurt timp a trecut de la sine. Marius e un copil ca oricare altul, îi plac foarte mult cărțile, mingea este preferata lui și desigur mașinile. 
Încetișor începe a face primi pași de sine stătător, moment mult așteptat ca și pentru mulți alți părinți. Până când nu merge singur dar va reuși, unde să ne grăbim, v-a reuși. Cel mai mult îmi place faptul că reușim să ne bucurăm din plin de fiecare progres. Acum începe să manânce singur cu lingura și este foarte mândru de el. Ce poate fi mai frumos decât să îți vezi copilul că poate mânca singur? Îi place foarte mult să cântăm, să citim împreună și să fie în contact cu copiii. Face exact aceleași lucruri ca și oricare alt copil, doar că uneori durează un pic mai mult. Contează, până la urmă, că le poate face și asta este cel mai important.

Cândva priveam lumea cum o privește fiecare din noi… Azi înțeleg că fiecare e unic, așa cum sunt stelele de pe cer, multe și diferite, iar fiecare dintre ele e acolo ca să facă cerul mai frumos. 
Fiecare om e frumos, la interior sau exterior. 
Să iubim lumea și să o acceptăm așa cum este, cred că acesta este rolul nostru pe pământ. 
Vreau să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că Marius e copilul meu. Minunea pe care mi-a dăruit-o mă face în fiecare zi fericită și mândră că sunt mama lui.
Frica de multe ori ne face să alegem greșit și din păcate acești copilași nu au șansa la viață. Și mă întreb de multe ori, de ce? 
Cine îți garantează că naști un copil perfect sănătos? Îmi pare rău și sper că azi măcar un pic de tot voi schimba lumea.

Dumnezeu există și-i mulțumesc pentru darul său divin.”

Foto: Ana Botnaras via Facebook
Foto: Ana Botnaras via Facebook

 

Articole asemănătoare

Back to top button