fbpx

foto | Asistență medicală pentru pacienții COVID-19, pe calea ferată. Un tren de ATI va străbate Italia pentru a diminua presiunea asupra spitalelor

Italia dispune începând de luni de un tren medical complet echipat şi care străbate ţara ca o unitate de ATI pe şine, pentru a diminua presiunea asupra spitalelor atunci când este nevoie. Italia a depășit pragul de 100.000 de decese asociate COVID-19 de la începutul pandemiei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Trenul poate circula prin toată Europa, nu există în Europa vreun alt exemplu de astfel de tren” , a spus la inaugurarea acestuia consilierul delegat al companiei publice Ferrovie dello Stato (FdS), Gianfranco Battisti, relatează agenţia EFE, citată de Digi24.

Acest spital pe şine a fost conceput pentru a transfera pacienţi între oraşe. Deşi în primă fază va fi folosit mai ales – dar nu numai – pentru bolnavii de COVID-19, ideea este să fie util şi în cazul unor posibile viitoare dezastre.

Trenul este compus din opt vagoane echipate cu paturi şi echipamente medicale. În trei vagoane au fost amplasate în total 21 de paturi de ATI, celelalte vagoane fiind destinate personalului medical şi transportului echipamentelor tehnice şi a unui sistem independent de alimentare a instalaţiilor medicale.

Termini Station the State Railways inaugurate the medical train equipped for the treatment and transport of patients during the Covid -19 pandemic or other calamity
Medical train, Rome, Italy – 08 Mar 2021,Image: 596027575, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button