foto | A început de la a curăța cartofi, iar acum a ajuns bucătar-șef într-un restaurant cu stea Michelin. Află povestea lui Rodion Dodu

Dacă există determinare, dorință și ambiție, absolut toate visurile pot deveni realitate. Acest lucru îl demonstrează Rodion Dodu, un moldovean care a început a găti „din întâmplare”, însă care acum este bucătar-șef într-un restaurant cu stea Michelin, din Italia.
Rodion s-a mutat cu traiul peste hotare pe când avea 11 ani. A ales să frecventeze școala de culinărie fiind convins de un bun prieten care absolvise aceeași instituție.
„Totul a fost întâmplător, nu aveam această pasiune de mic copil. Totuși, pe parcurs a început să îmi placă meseria”, a relatat tânărul pentru ZUGO.
Primul profesor i-a fost Luca Falasconi. După ce Rodion a terminat școala, cei doi au muncit împreună cot la cot, iar moldoveanul a învățat de la dascălul său o mulțime de secrete și trucuri culinare. Ca și toți ceilalți începători, primele sale responsabilități erau să curețe cartofii, să spele legumele/fructele sau alte lucruri, aparent, simple.
Rodion ne-a povestit că începutul nu a fost deloc ușor: „Colegii râdeau de mine la școală fiindcă nu cunoșteam bine limba. Plângeam în fiecare zi și voiam să mă întorc acasă. Acum, însă, lucrez în calitate de bucătar-șef în Restaurantul Righi din Republica San Marino”.
Și uite că, din anul 2008, acest Restaurant deține o stea Michelin.
„Consider că să muncești în calitate de bucătar, și mai ales în Italia, este o onoare. Să nu uităm că vorbim despre o țară bogată din punct de vedere al gastronomiei”, explică Rodion.
Idolul și persoana care îl inspiră pe tânărul Rodion este Ferran Adria – un șef din Spania care, din 2000 până în 2010, a fost considerat cel mai bun bucătar din lume.
„Fiecare persoană care își dorește să-și îndeplinească un vis, un scop, trebuie să facă sacrificii. Să muncească atunci când toți se odihnesc. Astfel, rezultatele nu vor întârzia să apară”, relatează tânărul.
Visul moldoveanului este să-și deschidă propriul restaurant. Și, deși este stabilit de aproape două decenii în Italia, Rodion nu exclude posibilitatea de a se reîntoarce în Republica Moldova pentru a munci și a-și valorifica cunoștințele acumulate aici, acasă.