fbpx

foto | A decis să soluționeze problema copiatului: Un profesor din Mexic ar fi pus elevilor cutii din carton pe cap

Un profesor din Mexic a stârnit adevărate polemici în mediul online, după ce a prezentat o metodă neobișnuită de a stopa fenomenul copiatului la examen printre elevii săi.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-o fotografie publicată pe rețelele de socializare apare un grup de elevi de la Colegiul Bachilleres din orașul Tlaxcala, Mexic, în sala de clasă.

În imagine se observă cum elevii au capul acoperit cu cutii din carton, astfel încât să nu poată copia la examen. Cutiile de carton au două orificii, unul pentru ca elevii să poată vedea, iar alta pentru a putea respira.

Metoda identificată de cadrul didactic a stârnit discuții contradictorii pe rețele. Imaginile au ajuns și în vizorul părinților, care au condamnat opțiunea profesorului și au cerut să fie luate măsuri împotriva acestuia, relatează Libertatea.

De asemenea, și internauții și-au exprimat revolta față de această metodă, catalogând-o drept o încălcare a drepturilor elevilor.

Articole asemănătoare

Back to top button