Fondatorul Bismobil Kitchen, Mihail Șaran, care a evadat vineri, a fost dat în căutare internațională

Fondatorul Bismobil Kitchen Mihail Șaran, care a fugit vineri, 7 aprilie, după ce magistrații au decis ca acesta să revină în penitenciar, este de negăsit. Acesta a fost dat în căutare internațională. Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP) Viorel Cernăuțeanu a declarat pentru tv8.md că oamenii legii îl caută pe Șaran, dar mai multe detalii nu a dorit să divulge.
Întrebat cum a fost posibil ca Șaran să evadeze, Cernăuțeanu a menționat că Poliția nu are nicio vină, deoarece centrul de monitorizare, responsabil de urmărirea lui Șaran se subordonează altor structuri și nu IGP.
Amintim, fondatorul Bismobil Kitchen, Mihai Șara, urma să revină vineri, 7 aprilie, în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce anterior Curtea de Apel Chișinău a admis recursul avocaților și l-a plasat în arest la domiciliu. Acesta, însă, nu s-a prezentat la pronunțarea încheierii judecătorești emisă de la Judecătoria Chișinău (Sediul Ciocana).
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, după ședința de examinare a demersului procurorului, până la pronunțarea încheierii, învinuitul s-a deplasat în parcul „Dendrariu.”
Acolo, acesta a forțat și a înlăturat de pe corp brățara electronică în baza căreia era monitorizat de oamenii legii, a aruncat haina în care era îmbrăcat, pentru ca să nu fie recunoscut și a evadat.
Reamintim că demersul procurorilor urma a fi examinat joi, însă ședința a fost amânată la demersul părții apărării, motivând necesitatea audierii unor martori.
Reamintim, în acest stadiu al investigațiilor, prejudiciul estimat cifrează aproape 40 milioane lei, cu 158 de victime în Moldova.
Investigațiile continuă, timp în care persoanele vizate în dosar se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Fondatorul Bismobil Kitchen, Mihail Șaran, a fost reținut joi, 19 ianuarie, pe Aeroportul de la Chișinău, în timp ce încerca să părăsească teritoriul Republicii Moldova.
Amintim că mai multe persoane din Republica Moldova, care au achitat avansul pentru o bucătărie realizată la comandă, sunt nemulțumite că reprezentanții companiei producătoare nu mai răspund la apelurile telefonice.