CEC nu a sancționat MAN. Neregulile depistate în rapoartele financiare

Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins, în ședința din 19 mai, solicitarea Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN) de anulare a unei decizii privind supravegherea finanțării formațiunilor politice și a negat acuzațiile liderului partidului, Ion Ceban, potrivit cărora MAN ar fi fost sancționat pentru un interviu apărut într-o revistă. CEC precizează că nu a aplicat nicio sancțiune, ci a solicitat partidului să declare corect cheltuielile legate de promovarea liderului pe panouri publicitare.
Potrivit CEC, în luna decembrie 2024, pe ecrane LED din spațiul public au fost difuzate imagini cu președintele MAN, Ion Ceban, preluate de pe coperta unei reviste. CEC consideră că această difuzare echivalează cu un serviciu de publicitate prestat în beneficiul partidului și trebuie reflectată în raportul financiar, fie ca plată contractuală, fie ca donație sub formă de proprietăți sau bunuri, servicii gratuite sau în condiții mai avantajoase decât valoarea comercială, pentru a asigura transparența și conformitatea cu prevederile legale.
Autoritatea electorală a subliniat că promovarea liderului MAN pe panouri publicitare, chiar și gratuit, reprezintă o formă de susținere indirectă ce trebuie declarată conform legislației. Comisia a cerut partidului să prezinte până pe 19 mai, ora 17:00, un raport financiar corectat, care să includă aceste cheltuieli.
În același timp, CEC a respins afirmațiile liderului MAN potrivit cărora partidul ar fi fost sancționat pentru publicarea unui interviu. Comisia a subliniat că nu limitează libertatea de exprimare și că nu a analizat conținutul editorial al revistei, ci doar faptul că imaginea liderului partidului a fost folosită în scop publicitar pe ecrane din spațiul public.
CEC a mai reiterat că toate partidele politice au obligația legală de a reflecta în rapoartele financiare orice formă de finanțare, directă sau indirectă, pentru a asigura transparența și respectarea normelor în domeniu.
În replică, MAN a depus o plângere la Procuratura Generală, acuzând membrii CEC de acțiuni abuzive și de emiterea unei hotărâri pe care o consideră ilegală. Liderul formațiunii, Ion Ceban, susține că partidul este acuzat pe nedrept.
„Nu am achitat acest interviu nici eu, nici partidul, nici oricine altcineva”, a scris pe rețelele de socializare Ion Ceban.
Amintim că, Ion Ceban, președinte al Mișcării Alternative Naționale (MAN) și primar de Chișinău, a anunțat pe 16 mai că a contestat „o sancțiune” pe care Comisia Electorală Centrală i-ar fi aplicat-o formațiunii sale. Potrivit lui, aceasta ar avea legătură cu un interviu apărut într-o revistă, care a fost catalogat ca „cheltuială electorală”. În acest context, Ceban a acuzat CEC că ar acționa în interesul Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate.
„CEC-ul, controlat de PAS prin cei șase membri din nouă – un aparat de executat ordinele puterii, funcționează nu ca o instituție independentă, ci ca o mână a partidului de guvernare și a președinției. Am fost sancționați pentru un interviu apărut într-o revistă, tratat de CEC drept „cheltuială electorală”. După logica lor absurdă, orice politician care apare într-un material de presă ar trebui să-l raporteze ca pe o cheltuială. Comisia Electorală Centrală nu mai ascunde faptul că acționează arbitrar și în interesele unor politicieni”, a scris Ion Ceban pe rețelele de socializare.