video | Propagandă printre profesori: Ministrul Educației, detalii despre cadrele instruite de „Evrazia”

Un număr de 33 de cadre didactice din Republica Moldova au participat, începând cu anul 2024, la instruiri organizate în Federația Rusă, unele dintre acestea fiind desfășurate de organizația Evrazia, cu sprijinul autorităților ruse. Informația a fost confirmată de ministrul Educației, Dan Perciun, care a declarat că persoanele vizate sunt în mare parte din Găgăuzia, din instituții cu predare în limba rusă.
Potrivit ministrului, 28 de persoane au fost documentate de către Serviciul de Informații și Securitate pentru participarea la aceste instruiri în 2024, iar alte 5 au fost înregistrate la începutul anului 2025. Ministerul a transmis informațiile către Consiliul Național de Etică și Integritate, care va analiza situația într-o ședință programată pentru săptămâna viitoare.
„Poziția Ministerului este că, la o primă etapă, vom emite avertismente scrise. Dacă aceste activități se repetă, vom merge până la sancțiunea maximă: retragerea gradelor didactice și manageriale”, a declarat Dan Perciun.
Întrebat despre proveniența profesorilor, ministrul a precizat că instituțiile sunt deja identificate și cadrele didactice vor fi contactate individual pentru notificare. Totodată, există suspiciuni că, în unele școli, se organizează activități cu tentă pro-rusă, inclusiv evenimente matinale cu caracter patriotic care glorifică războiul în contextul zilei de 9 mai.
Deocamdată nu există probe clare că profesorii implicați au început promovarea acestor narative în școli, însă Ministerul investighează posibilele influențe exercitate asupra elevilor. Totodată, există date privind deplasarea unor grupuri de tineri și elevi la activități organizate în teritoriile ocupate din Ucraina, cu scopul de a promova propaganda rusă, a mai precizat ministrul
„Vorbim despre activități de familiarizare cu narațiunile rusești, justificarea războiului din Ucraina și promovarea „lumii ruse”. Scopul este transformarea acestor cadre didactice în agenți de influență care să răspândească aceste mesaje în instituțiile noastre”, a mai spus Perciun.