fbpx

Fiți atenți cui oferiți datele cardului bancar! Un bărbat ar fi cerut informațiile prin telefon și ar fi sustras mii de euro de pe contul unei femei

Pe 10 august Poliția a fost alertată de o femeie care a comunicat că de pe cardul bancar i-au fost sustrași 5520 de euro, echivalentul a 108.247 de lei moldovenești. Aceasta a fost telefonată anterior de un bărbat, care s-a prezentat angajat al unei bănci și i-ar fi cerut datele cardului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În urma măsurilor de investigație întreprinse, oamenii legii au stabilit că un individ de 37 de ani, împreună cu alți complici, ar fi convins victima să ofere informațiile confidențiale. Ulterior, aceștia ar fi sustras mijloacele financiare de pe contul ei.

Pe 11 august suspectul a fost reținut în municipiul Chișinău. Bărbatul nu este la prima abatere de la lege, acesta fiind anterior judecat. Dacă vina îi va fi demonstrată, el riscă până la 15 ani de pușcărie.

Articole asemănătoare

Back to top button