Fără numerar în școli și grădinițe. Donațiile în instituțiile de învățământ vor fi trecute prin trezoreria statului

Guvernul a adoptat un nou regulament care permite școlilor și grădinițelor să accepte donații financiare de la părinți.
Persoanele care doresc să sprijine dezvoltarea instituțiilor de învățământ vor putea face acest lucru doar prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice „Mpay”. Pentru colectarea donațiilor benevole, școlile și grădinițele vor trebui să deschidă un cont trezorerial.
Potrivit autorităților, scopul acestui regulament este de a asigura transparența în utilizarea donațiilor sub formă de mijloace financiare, precum și protecția intereselor donatorilor și ale instituțiilor de învățământ.
„Donațiile sub formă de mijloace financiare sunt transmise de către donator benevol, cu titlu gratuit și necondiționat instituției de învățământ”, se arată în document.
Fondurile donate vor putea fi utilizate pentru dezvoltarea bazei materiale a instituțiilor și pentru formarea profesională a cadrelor didactice. Cheltuielile vor fi reflectate sub denumirea „Suport comunitar pentru procesul educațional” și vor fi gestionate de consiliul de administrație al instituției, asigurând transparența și corectitudinea valorificării acestora.
Potrivit documentului, în cazul în care resursele financiare acumulate nu sunt utilizate integral până la sfârșitul anului bugetar, acestea pot fi folosite în anul următor, respectând destinația inițială. Instituțiile de învățământ au responsabilitatea de a utiliza fondurile în mod eficient și transparent, publicând rapoartele semestriale privind donațiile colectate și utilizarea acestora.