fbpx

#EroulSăptămânii. Și-a salvat propria viață, contribuind la curățenia din cartierul său. Află povestea lui Vitalie – boschetarul de „ieri”

Vitalie Golban este un locuitor din orașul Chișinău, care are în spate o poveste plină de dramatism. Dependența de alcool a fost cea care i-a schimbat destinul, dar și cea care i-a oferit numeroase lecții de viața – ele l-au învățat să fie mai puternic și mai stăpân pe sine.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Istoria lui am aflat-o de la prietenul și eroul său, Ghenadie Vîrtos, psihologul care a decis, timp de 25 de zile, să-și schimbe profesia pentru a fi gunoier voluntar. În cadrul proiectului „Gunoiște”, Vitalie a fost descoperit, iar viața sa a început să se schimbe de la o zi la alta.

Boschetarul de „ieri” ne-a demonstrat că poți duce la împlinirea unui scop numai dacă vrei. Fiind rămas fără adăpost deja de vreo șase luni de zile, Vitalie l-a observat pe Ghenadie făcând curățenie în curtea blocului din cartierul său și a decis să-i ofere o mână de ajutor.

„Stăteam toată ziua afară, nu aveam altă ocupație. Văzându-l pe Ghenadie, care credeam că este măturător, i-am propus să-i dau o mână de ajutor”, a zis Vitalie.

În acest fel, cei doi au pus pe roate un proiect ce a fost apreciat de locuitorii Chișinăului. Au făcut curățenie în curte și, mai mult, au rezolvat numeroase probleme legate de gunoiștea din cartier. În tot acest timp, prietenia lor a crescut, iar Ghenadie a aflat mai multe despre viața lui Vitalie și au decis împreună că este timpul pentru o schimbare.

„Deoarece suferea de alcoolism, Vitalie a avut probleme cu familia sa. Acesta a primit interdicție de a se apropia de casă, astfel a rămas fără adăpost. Văzând, totuși, voința lui de a schimba ceva, de a-și învinge boala, așa cum a putut și mai înainte să nu consume alcool timp de mai mulți ani, am decis să-l ajut, împreună cu un activist social”, a mărturisit Ghenadie Vîrtos pentru ZUGO.

Astfel, Vitalie a acceptat să facă pasul cel mare. A plecat la oftalmolog, a îmbrăcat haine noi și, mai mult, a decis că este timpul să fie internat la un spital de narcologie din Chișinău. Acolo, el a urmat o cură de dezintoxificare, care a trecut-o cu brio, față de alți semeni de-ai lui.

„În tot acest timp, am încercat să fiu lângă el, să-l sprijin, pentru ca el să înțeleagă care sunt meritele lui în tot acest proces de vindecare, iar el, la rândul lui, a arătat că poate trece cu bine peste tot și că este un pacient exemplar”, a mai adăugat psihologul.

Acum, Vitalie a fost externat și a plecat acasă, la familia sa, în încercarea de a le explica apropiaților că viața lui s-a schimbat și că merită o altă șansă. Boschetarul de „ieri” rămâne cu amprente și greutăți. Acesta duce pe umeri mai mult de doi ani petrecuți în închisoare, judecat fiind pentru violența în familie. Mama lui este „țintuită” la pat, iar tatăl său, care are peste 70 de ani, este bolnav.

Cu toate acestea, întreaga familie încearcă să treacă peste barierele grele din viața lor și să construiasă alte zile frumoase împreună. Vitalie urmează să fie angajat, cu ajutorul prietenului său, și să demonstreze că totul nu a fost în zadar, iar că vindecarea este posibilă.

„Mi-am dorit să încep cât mai repede munca, pentru a mă menţine ocupat și pentru a deveni independent financiar. Voi începe la o fabrică de confecţionare a articolelor din hârtie”, a zis Vitalie pentru ZUGO.

Vitalie este un exemplu pentru mulți dintre noi. Și tu poți fi un #Erou!

Articole asemănătoare

Back to top button