fbpx

Două corpuri neînsuflețite, extrase de salvatori în ultimele 24 de ore. Un cadavru, scos dintr-o fântână, iar altul – dintr-un iaz

În ultimele 24 de ore, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit pentru a extrage corpurile neînsuflețite a două persoane. Un caz a avut loc în raionul Rîșcani, iar altul în Taraclia.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ieri, 27 iunie, la ora 19:23, la Serviciul 112 a parvenit informația precum că trupul neînsuflețit al unei persoane se afla într-o fântână publică dintr-o localitate a raionului Rîșcani. La fața locului au intervenit salvatorii din nordul țării. Cu ajutorul echipamentului specializat, aceștia au extras cadavrul unei femei, în vârstă de 43 de ani, de la adâncimea de 17 metri.

Al doilea caz a fost înregistrat astăzi, 28 iunie, la ora 04:37. Potrivit IGSU, în iazul dintr-un oraș din raionul Taraclia a fost depistat un cadavru. Ajunși la fața locului, salvatorii au stabilit că la aproximativ trei metri de la mal se află cadavrul unei tinere de aproximativ 20 de ani. În scurt timp, ei au reușit să aducă corpul neînsuflețit la mal.

Circumstanțele cazurilor urmează a fi investigate de  organele de drept.

Articole asemănătoare

Back to top button