Doi frați din Briceni au fost condamnați la peste 20 de ani de închisoare pentru omorul unui consătean

Prin sentința Judecătoriei Edineț din 10 august 2022, doi bărbați au fost condamnați la câte 24 ani, și respectiv 20 ani închisoare, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru săvârșirea omorului intenționat a unui consătean.
Cei doi frați condamnați au vârsta de 42 ani și respectiv 40 ani și locuiau în raionului Briceni. La rândul său, victima era un bărbat în vârstă de 35 ani, domiciliat în aceiași localitate cu inculpații din raionul Briceni.
Fiind în stare de ebrietate și având scopul de a se răzbuna pe victimă, datorită relațiilor ostile existente de un timp îndelungat, s-au deplasat la domiciliul ultimului, unde unul dintre ei l-a strigat să iasă la poartă, iar în momentul în care victima s-a apropiat, cel de-al doilea a efectuat o împușcătură în regiunea capului, cu arma de vânătoare furată anterior, care în rezultatul leziunilor suportate a decedat la fața locului.
Precizăm că, unul dintre inculpați este cu antecedente penale nestinse, anterior fiind condamnat la 15 ani închisoare, pentru săvârșirea unei fapte similare de omor intenționat, fiind eliberat înainte de termen.
Sentința nu este definitivă și este cu drept de apel la Curtea de Apel Bălți, în termen de 15 zile.