fbpx

doc | Maia Sandu a stabilit o nouă componență a CSS. Printre membri – doi foști colegi de partid și patru consilieri prezidențiali

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat astăzi, 25 ianuarie, decretul privind constituirea Consiliului Suprem de Securitate (CSS).

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Președinția anunță că prima ședință a CSS va avea loc mâine, 26 ianuarie, la ora 12:00. Legea stabilește în mod expres includerea în componența CSS a deținătorilor unor anumite funcții publice.

Totodată, în conformitate cu Regulamentul modificat al Consiliului Suprem de Securitate, componența acestuia a fost completată cu 11 persoane. Printre aceștia sunt deputați PAS și ai Platformei DA, câțiva consilieri ai Maiei Sandu, experți, un judecător și prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Vladimir Munteanu.

Maia Sandu a modificat regulamentul Consiliului Suprem de Securitate (CSS). Astfel, au fost stabilite criterii exacte cu privire la persoanele care pot fi numite în calitate de membri ai CSS.

Din componenţa CSS fac parte, din oficiu, preşedintele Parlamentului, prim-ministrul, preşedintele Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică a Parlamentului, ministrul apărării, ministrul afacerilor interne, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, procurorul general şi guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei

Prin decretul publicat în Monitorul Oficial sâmbătă, 23 ianuarie, a fost adăugat că persoanelor membre ale CSS le poate fi perfectat dreptul de acces la secretul de stat.

Amintim că Sandu a semnat vineri, 22 ianuarie, decretul de numire a Anei Revenco în funcția de consilieră în domeniul apărării și securității naționale, secretară a Consiliului Suprem de Securitate.

Citește și: Maia Sandu și-a numit un consilier în funcția de secretar al Consiliului Suprem de Securitate

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button