video | Un tânăr cu multiple încălcări a distrus Mercedesul pe care-l conducea încercând să scape de poliție
Noaptea trecută, în jurul orei 1:50, polițiștii din Chișinău au observat un Mercedes care efectua manevre periculoase în trafic și provoca zgomot excesiv.
La solicitarea polițiștilor de a opri, şoferul a ignorat semnalele și a continuat deplasarea cu viteză excesivă, inclusiv trecând la culoarea roșie a semaforului.
Pe strada Calea Orheiului, acesta a pierdut controlul maşinii și s-a tamponat lateral într-un pilon al semaforului.
Video: Poliția RM
La volan se afla un tânăr de 22 de ani. Potrivit cazierului contravențional, în ultimii trei ani, acesta a fost sancționat în 22 de cazuri pentru încălcări ale Regulamentului circulației rutiere și are în prezent 7 puncte de penalizare. Au fost constatate și alte două contravenții, pentru care urmează să fie aplicate sancțiunile prevăzute de legislație.


