fbpx

doc | După ce au anunțat grevă, Stamate cheamă avocații la consultări privind modificarea Legii ce îi vizează

Președinta comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, Olesea Stamate, anunță că organizează consultări cu avocații, după ce aceștia au anunțat că intră în grevă. Stamate le propune să examineze împreună posibilitatea introducerii în lege a unui articol prin care reținerea, arestarea sau pecheziționarea avocaților nu poate avea loc fără acordul Consiliului Uniunii Avocaților cu excepția cazurilor de corupere pasivă, corupere activă, trafic de influență și infracțiuni flagrante.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

„Din intenția de a găsi un numitor comun, am expediat ieri o adresare Uniunii Avocaților în care am propus o soluție de compromis. Urmare a deciziei Consiliului Uniunii Avocaților de ieri, înțeleg că soluția propusă nu a fost acceptată, și este regretabil. Au fost propuse garanții similare cu cele ale judecătorilor și cele ce urmează a fi instituite pentru deputați, odată cu modificarea Constituției. Este puțin? Apreciez activismul Consiliului Uniunii Avocaților, și de fapt opțiunea de a-și manifesta poziția prin protest/grevă este de apreciat. Este un semn al democrației, nu?”, precizează într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Solicitarea deputatei PAS vine după ce avocații au anunțat că intră în grevă generală începând de astăzi până la 24 ianuarie, cu sistarea totală a activității de avocat, inclusiv a activității din cadrul sistemului asistenței juridice garantate de stat.

Acțiunea este urmare a faptului că Parlamentul nu a făcut niciun anunț cu privire la retragerea amendamentului parlamentarei, la proiectul de lege privind modificarea legii cu privire la avocatură.

„Așa am eu un sentiment că dacă ar fi întrebată, majoritatea avocaților ar fi de acord ca excepția pe infracțiunile de corupție și flagrante, și cu completarea ulterioară a legii cu garanții în privința perchezițiilor sunt suficiente. Iar „greva” este alimentată de alte interese, sau de alți „factori de interese”, menționează Olesea Stamate.

În prezent, potrivit legii cu privire la avocatură, apărătorii nu pot fi reținuți, percheziționați sau arestați fără acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților, doar cu excepția infracțiunilor flagrante. Printr-un amendament al Olesei Stamate, această prevedere din lege se dorește a fi exclusă. Avocații au calificat inițiativa drept un atentat la adresa independenței profesiei de apărător și au anunțat grevă generală în avocatură până la data de 24 ianuarie cu posibilitatea prelungirii în eventualitatea în care amendamentul Olesei Stamate nu va fi retras din Parlament.

ZUGO amintește că, Consiliul Uniunii Avocaților (CoUA) a cerut Parlamentului să retragă amendamentul propus de către președinta Comisiei Juridice, numiri și imunități, deputata PAS, Olesea Stamate, iar astăzi, avocații au anunțat că intră în grevă generală pentru perioada 20 ianuarie – 24 ianuarie, cu sistarea totală a activității de avocat, inclusiv a activității avocaților din cadrul sistemului asistenței juridice garantate de stat.

Articole asemănătoare

Back to top button