fbpx

doc | Bugetarii vor recupera zilele libere declarate în timpul stării de urgență. Vor munci sâmbetele, mai multe ore și cu pauze mai scurte

Toate zilele libere declarate pentru bugetari în perioada stării de urgență vor fi recuperate în perioada ce urmează. Pentru a acoperi cele 22 de zile, Guvernul Republicii Moldova a aprobat la ședința de astăzi, 3 iunie, un proiect.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Pentru a recupera 12 zile, bugetarii vor munci (pe parcursul anului 2020) în următoarele zile de sâmbătă: 13 iunie, 27 iunie, 4 iulie, 18 iulie, 1 august, 15 august, 5 septembrie, 19 septembrie, 3 octombrie, 17 octombrie, 31 octombrie și 14 noiembrie. Ei vor lucra după următorul regim de muncă – de la 8:00 până la 16:30, cu pauză de masă de la 12:00 până la 12:30

Ca să acopere alte 10 zile, bugetarii vor munci – de luni până vineri – cu o oră mai mult și o reducere a pauzei de masă cu 30 de minute. Așadar, regimul de muncă va fi următorul: de la ora 8:00 până la 17:30, cu pauză de masă de la 12:30 până la 13:00.

Evidența zilelor și orelor necesare pentru recuperare se va ține de către angajator individual, pe fiecare salariat.

În caz de încetare a contractului individual de muncă/raporturilor de serviciu până la recuperarea deplină a zilelor și orelor libere, angajatorul va reține din plățile ce se cuvin salariatului salariul achitat pentru zilele și orele nerecuperate.

Prevederile nu se vor aplica salariaților care în zilele de 30 martie–3 aprilie, 7 aprilie–17 aprilie, 21 aprilie–24 aprilie și 27 aprilie–30 aprilie nu se aflau în raporturi de muncă cu unitatea în cauză; aveau suspendate contractele individuale de muncă/raporturile de serviciu; s-au aflat în concediu medical, concediu paternal, concediu de odihnă anual, concediu neplătit; au activat la decizia angajatorului (la distanță sau cu prezența în oficiu).

Mai multe aspecte importante găsești în documentul de mai jos.

Pentru a fi mereu informați, vă îndemnăm să vă abonați și la canalul nostru de Telegram

Articole asemănătoare

Back to top button