Doar cel natural va fi numit „Lapte”. Ce denumiri vor purta produsele lactate, plasate pe piață, care conțin grăsimi străine?
Guvernul a aprobat noi cerințe de calitate, ambalare, etichetare, transportare și denumire a produselor lactate autohtone, dar și cele importate. Așadar, pe piață pot fi expuse cu numele de „Lapte” doar produsele naturale, care nu conțin elemente adăugate sau extrase.
Potrivit noilor reguli, laptele crud este cel care nu a fost tratat termic la peste 40 de grade Celsius și care nu a fost supus unui tratament cu efect echivalent. De altfel, laptele de consum integral este cel tratat termic, cu un conținut de grăsime de cel puțin 3,5%, iar produsul degresat este numit laptele cu un procent de grăsime de cel mult 0,5.
Totodată, în urma deciziilor luate de Executiv, produse lactate sunt produse derivate din lapte, putând fi adăugate unele substanțe necesare fabricației lor, condiția fiind ca acestea să nu fie utilizate pentru înlocuirea vreunui constituent al laptelui. Dacă conținutul de grăsime este schimbat, prin adăugare de lapte integral, semidegresat sau degresat, este necesară indicarea acestei modificări pe etichetă, transmite IPN.
În cazul în care se adaugă apă în lapte uscat sau concentrat, produsul lactat va fi unul reconstituit. În acest caz, în denumire va fi prezentă și mențiunea „reconstituit” sau „recombinat”, menționate clar pe ambalaj. De exemplu: „smântână dulce recombinată”, „lapte de consum pasteurizat reconstituit”.
Menționăm că prezența grăsimilor străine în lapte și produsele lactate este interzisă, iar această hotărâre intră în vigoare la expirarea a şase luni de la data publicării în Monitorul Oficial.