fbpx

Deputații PSRM donează câte 5000 de lei din salariu pentru restabilirea Filarmonicii Naționale

Deputații PSRM vor dona câte 5000 de lei din salariu pentru restabilirea Filarmonicii Naționale. Anunțul a fost făcut de liderul fracțiunii parlamentare, Corneliu Furculiță.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Noi, cei 37 de deputați ai fracțiunii PSRM, am decis să donăm câte 5000 de lei din salariu pentru restabilirea Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. Banii vor fi transferați în contul special deschis de Guvern. Incendiul devastator, care a distrus clădirea Filarmonicii, a lăsat o rană adâncă în cultura națională. Un popor fără cultură este unul pe cale de dispariție.

Noi investim în prezentul și viitorul țării noastre. Îndemnăm toată lumea de bună credință să dea dovadă de unitate și fiecare, cât poate, să contribuie la construcția acestui templu al culturii. Împreună vom renaște Filarmonica Națională!”, a scris Furculiță pe Facebook.

Amintim că Guvernul a deschis un cont bancar pentru transferul mijloacelor bănești sub formă de donație pentru reconstrucția Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, care a ars pe 24 și 25 septembrie, distrugând sala de concerte și numeroase bunuri.

Articole asemănătoare

Back to top button