fbpx

Declarațiile cutremurătoare ale pasagerilor care se aflau în același avion cu Navalnîi: „Stătea întins pe podea, nu spunea nimic, doar se văita”

Otrăvirea opozantului rus Navalnîi a devenit unul dintre subiectele cele mai importante în presa internațională. Bunăoară, BBC a realizat filmul evenimentelor din ziua în care acesta a început să se simtă tău.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În dimineața zilei de 20 august Navalnîi urma să zboare de la Tomsk spre Moscova. Acesta a fost recunoscut de mai mulți ruși la terminalul de plecare, a glumit și a făcut fotografii cu ei. Opozantul nu a mâncat nimic dimineața, iar purtătoarea sa de cuvânt, Kira Yarmish, a declarat că acesta a băut doar ceai, cumpărat la o cafenea din aeroport.

În prima jumătate de oră de la decolare, activistul a început să se simtă rău. Acesta a refuzat apa de la însoțitorii de bord, ulterior a ocupat camera de baie pentru 20 de minute, iar în aproximativ o oră echipajul știa că unul dintre pasageri nu se simte bine.

Una dintre însoțitoarele de bord a întrebat la difuzor dacă în salon este vreun medic, iar asistentul lui Navalnîi a trecut prin salon și a întrebat pasagerii dacă cineva poate acorda ajutor medical. Una dintre femeile care zbura cu el s-a dovedit a fi asistentă. Împreună cu echipajul, femeia a încercat să îl țină conștient până la aterizarea de urgență la Omsk.

„Am început să fiu atent la ce se întâmplă când însoțitoarea a întrebat dacă este cineva care are studii medicale. Mai târziu, pilotul a anunțat că vom ateriza la Omsk, pentru că un pasager se simte rău. Peste câteva minute, Aleksei a început să geamă și să țipe. Stătea întins pe podea, în partea de avion rezervată pentru echipaj. Nu spunea nimic, doar se văita. Apoi a venit asistenta. Nu știu ce făceau, că nu vedeam, dar am auzit cum îi spuneau: Aleksei, bea, bea, Aleksei, respiră”, a povestit unul dintre pasagerii aeronavei.

De la momentul în care pasagerii au fost anunțați despre aterizarea de urgență și până a ajuns avionul pe pistă a trecut în jur de jumătate de oră. Se presupune că în această perioadă asistenta și echipajul ar fi golit stomacul opozantului, însă informația nu a fost confirmată de doctori.

La două minute după aterizare, un echipaj medical a ajuns la bord și a constatat că Navalnîi are nevoie de terapie intensivă. Ambulanța cu aparataj specializat a venit în circa 10 minute, timp în care lui Navalnîi i-a fost măsurată tensiunea și administrată o perfuzie. În jur de 20 de minute, doctorii l-au examinat pe activist, iar apoi l-au transportat la spital.

Pasagerii relatează că imediat ce au ajuns la Moscova, în avion au intrat oameni în combinezoane și polițiști, transmite BBC. Persoanele care au avut locuri sau lucruri în apropierea scaunului lui Navalnîi au fost rugați să rămână, iar ceilalți erau liberi să plece acasă.

Ulterior, au urmat două zile de spitalizare a lui Navalnîi la Omsk. Inițial, doctorii au anunțat despre otrăvire, apoi au infirmat propriile declarații și ar fi refuzat transportarea activistului la Berlin. Totuși, acesta a ajuns la clinica din Germania, unde s-a confirmat că acesta s-a intoxicat cu o substanță periculoasă, care provoacă paralizie, chiar dacă medicii ruși au indicat diagnoza drept „o tulburare metabolică”.

Articole asemănătoare

Back to top button