Declarația lui Furtună, dur criticată: „Nu vreau să fiu judecat, dar COVID-19 a luat viața celor care și așa erau o povară”

O declarație a șefului Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) a fost ieri dur criticată. În cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR, Nicolae Furtună a menționat că victimele noului coronavirus sunt persoane care sufereau și de alte boli – „și așa erau o povară pentru ei și cei din jur”.
La capitolul mortalitate pe timp de pandemie, a precizat șeful ANSP, Moldova este pe locul 22 în lume, în fața unor țări precum Belgia, Spania, Italia, SUA sau Franța (cu sisteme medicale mult mai performante). Chiar și așa, potrivit statisticilor, majoritatea cazurilor de deces sunt înregistrate în rândul pacienților care aveau cel puțin o comorbiditate – a amintit Furtună.
„Nu vreau să fiu judecat și nu vreau să par cinic, dar în toată lumea, COVID-19 a luat viața celor care și așa erau o povară pentru ei și pentru cei din jur. Oamenii care se chinuiau în stadii terminale de cancer, avansate de diabet, patologii cardiovasculare ireversibile decompensate. Iată că lucrul acesta s-a întâmplat și în Franța, și în Italia, din păcate, și în Republica Moldova.
Comorbiditățile și infecția cu virusul COVID-19 sunt antagoniști. Patologia cardiovasculară predomină, oamenii cu diabet zaharat sunt vulnerabili. În COVID-19, obezitatea a jucat un rol decisiv. O treime dintre cei decedați sufereau de obezitate de un anumit grad”, a adăugat Nicolae Furtună.
Declarația epidemiologului-șef, însă, a fost comentată și criticată ieri pe rețelele de socializare.




