fbpx

Curtea Constituțională a decis: Referendumul privind aderarea la UE este constituțional

Curtea Constituțională a decis – referendumul privind aderarea la UE este constituțional, poate avea loc pe 20 octombrie și va conține întrebarea: „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Decizia a fost anunțată de președinta CC, Domnica Manole. Potrivit acesteia, inițiativa de revizuire a Constituției nu depășește limitele materiale de revizuire a Constituției și poate fi prezentată Parlamentului spre examinare.

În avizul său, dat publicității marți, 16 aprilie, Curtea a constatat că „inițiativa de revizuire a Constituției nu afectează caracterul suveran, independent și unitar al statului Republica Moldova”, și nici „statutul de neutralitate permanentă” al acesteia.

Președinta Maia Sandu a reacționat după decizia Curții:

„Avem nevoie de unitate, avem nevoie de implicarea fiecărui partid, organizație civică, cetățean, ca împreună sa garantăm pacea și bunăstarea pentru moldoveni. Uniți pentru Moldova Europeană vom reuși să îndeplinim obiectivul nostru comun – ca moldovenii să trăiască în pace, demn și liber într-o țară europeană puternică”.

Avizul este definitiv, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.

Amintim că referendumul constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost inițiat de președinta Maia Sandu, la sfârșitul anului 2023 și ar urma să se desfășoare în ziua alegerilor prezidențiale.

Articole asemănătoare

Back to top button