fbpx

Cum ar urma să fie ajutați șomerii, dar și întreprinderile care și-au sistat activitatea în perioada stării de urgență? Anunțul făcut de Dodon

În contextul carantinei și restricțiilor impuse de Comisia pentru Situații Excepționale, conducerea de vârf a propus efectuarea a cinci măsuri care să vină în ajutor întreprinderilor care și-au sistat activitatea, dar și celor care nu au acum un loc de muncă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Așadar, pentru întreprinderile care și-au sistat activitatea (HoReCa, comerțul, sălile de agrement ș.a.) în urma deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, în vederea menținerii salariului, statul ar putea restitui 100% din impozitul pe venit, social și plata asigurării medicale. Statul ar contribui, astfel, la fondul de salarizare cu circa 43%.

„În acest sens se va ține cont de salariul din luna februarie și lista salariaților din 1 martie, pentru ca unii să nu se eschiveze de la impozite sau să încerce să primească mai mulți bani de la stat”, a precizat Dodon.

În cazul întreprinderilor care și-au stopat activitatea, nefiind presate de decizia Comisiei, statul ar urma să compenseze 60% din suma de impozite.

„Alte întreprinderi, de exemplu noi știm că textilele acum suferă, pentru că au scăzut comenzile pe piețele externe. Industria producătoare de mașini tot și-a micșorat activitatea, pentru că nu sunt cereri”, a spus președintele.

Persoanele care intră în șomaj tehnic, dar au activat în ultimele nouă luni, ar putea cere 70-80% din salariu: „Am majorat de trei ori fondul de șomaj”. Pentru cei care, la fel, sunt șomeri, dar nu au activat în ultimele nouă luni, statul le-ar putea achita un salariu minim de economie, de peste 2700 de lei. Toate aceste măsuri ar urma să fie luate doar în perioada stării de urgență.

Articole asemănătoare

Back to top button