fbpx

Crimă odioasă în capitală. Un tânăr de 33 de ani și-ar fi violat sora mai mare

Un caz cutremurător a avut loc aseară în sectorul Rîșcani al capitalei. Un tânăr de 33 de ani și-ar fi violat sora mai mare, în vârstă de 35 de ani. În acest context, poliția a fost alertată de către tatăl celor doi.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Apelul la 112 a parvenit la ora 19:00. Ofițera de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati, fiind contactată telefonic de reportera ZUGO, a declarat că la fața locului s-a deplasat o grupă operativă din sectorul Rîșcani.

Oamenii legii au găsit tânărul suspect în stare de ebrietate. Acesta a fost reținut pentru un termen de 72 de ore, iar pe marginea acestui caz a fost deschisă o cauză penală.

Ofițera ne-a mai spus că femeia de 35 de ani ar avea anumite probleme de sănătate, însă alte informații sigure vor fi stabilite ulterior, după efectuarea tuturor expertizelor.

Articole asemănătoare

Back to top button