fbpx

Coronavirus în Moldova: Benzinăriile nu au dreptul să vândă cafea și nici să presteze alte servicii de alimentare publică

Aseară, după ședința Comisiei pentru situații excepționale, premierul Ion Chicu a anunțat o serie de măsuri care sunt întreprinse în perioada stării de urgență. Una dintre acestea este interzicerea prestării serviciilor de alimentare publică la stațiile PECO.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Așadar, administratorii benzinăriilor din Moldova nu au dreptul să vândă în această perioadă cafea, chiar dacă contină să activeze. Măsura e luată în confirmitate cu Dispoziția Nr.3 a Comisiei Situații Excepționale a RM: „Se interzice prestarea serviciilor de alimentație publică în unitățile de comercializare a produselor petroliere”.

„Se interpretează eronat posibilitățile de activitate a stațiilor PECO. Marea majoritate dintre ele prestează și servicii de alimentare publică precum ar fi cafea sau nu mai știu ce este acolo. Este interzisă această activitate inclusiv și pentru stațiile PECO”, a declarat prim-ministrul.

Amintim că, pe timp de epidemie, restaurantele, piețele și centrele comerciale sunt închise, fiind disponibil doar serviciul de livrare la domiciliu

Articole asemănătoare

Back to top button