fbpx

Constantin Țuțu , plasat în arest preventiv în Grecia

Un mandat de arest preventiv a fost emis pe numele lui Constantin Țuțu de către Procuratura din Atena. Potrivit poliției elene, acesta va sta în arest preventiv în Korydallos, cel mai mare penitenciar din Grecia, scrie CU SENS. În privința lui Vladimir Plahotniuc încă nu se cunoaște ce decizie au luat autoritățile elene.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Amintim că Inspectoratul General al Poliției a anunțat pe 22 iulie că fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a fost reținut în Grecia. Totodată, unele surse susțin că alături de Vladimir Plahotniuc a fost reținut și fostul deputat PDM Constantin Țuțu.

Cei doi au fost reținuți pe aeroportul din Atena, Grecia, în timp ce încercau să se îmbarce spre Dubai, Emiratele Arabe Unite. Plahotniuc și Țuțu ar fi folosit identități false pentru a călători, iar fostul lider democrat ar fi avut asupra sa un pașaport mexican fals.

Extrădarea lui Plahotniuc ar putea dura chiar și până la un an, în funcție de deciziile autorităților elene și de strategia de apărare a acestuia. Potrivit avocatului Vadim Vieru, expert în cadrul Asociației Promo-LEX, sunt două căi posibile prin care extrădarea poate avea loc: procedura simplificată – dacă persoana vizată acceptă să fie extrădată, și procedura clasică, care implică o decizie a instanțelor din Grecia.

Constantin Țuțu, de asemenea dat în urmărire internațională de autoritățile ruse pentru presupusa implicare într-un cartel de droguri, deținea documente false emise pe nume românești și bulgărești, precum și sume de bani și dispozitive mobile.

Conform informațiilor din anchetă, cei doi se deplasau frecvent între diferite state, încercând să evite localizarea. Numai Plahotniuc ar fi vizitat peste 22 de țări din 2023 până în prezent. Duminică, aceștia au chemat un taxi și au încercat să părăsească Grecia spre Dubai, dar au fost interceptați la porțile pentru zboruri non-Schengen.

Ministrul Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat că mecanismul de extrădare a fost activat imediat după reținere, în conformitate cu regulamentele internaționale.

Articole asemănătoare

Back to top button