fbpx

Comisia Europeană propune integrarea graduală a R. Moldova în Piața Unică Europeană

Comisia Europeană a înaintat Parlamentului European propunerea eurodeputatului Siegfried Mureșan privind integrarea graduală a Republicii Moldova în Piața Unică Europeană.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PPE / PNL), președintele Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova: „Comisia Europeană a prezentat propunerea de integrare graduală a Republicii Moldova – și a celorlalte state candidate –  în Piața Unică Europeană, în paralel cu procesul de aderare la Uniunea Europeană.  Propunerea face parte din comunicarea Comisiei Europene privind reformele necesare înaintea extinderii Uniunii Europene. Este o propunere foarte bună pe care, ca președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova,  am prezentat-o încă de acum doi ani, dinainte de acordarea statutului de țară candidată Republicii Moldova.”

În ultimii doi ani, această solicitare a fost inclusă  în patru declarații oficiale ale Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Moldova, precum și în două rezoluții ale Parlamentului European care au fost negociate și care au fost votate cu largă majoritate de europarlamentari.

„Integrarea graduală a Republicii Moldova în Piața Unică și în alte programe europene aduce mai rapid beneficii concrete oamenilor, încă dinainte de aderarea propriu-zisă la Uniunea Europeană.   Accesul la Piața Unică înseamnă o liberalizare totală și permanentă a comerțului UE – Moldova, înseamnă  că produsele moldovenești vor intra mai ușor pe piața europeană. În același timp, prin accesul la Piața Unică, oamenii din Moldova vor avea acces mai ușor la produse europene de calitate și la prețuri mai mici. Nu în ultimul rând, integrarea graduală în Piața Unică va aduce în Republica Moldova standarde europene de calitate și va oferi mai multă încredere pentru investitori să vină în Moldova și să creeze noi locuri de muncă.   Propunerea înaintată astăzi de Comisia Europeană va avea întreaga susținere a Parlamentului European pentru a deveni realitate, iar beneficiile ei să fie resimțite cât mai rapid de oamenii din Republica Moldova”, a adăugat Mureșan.

Articole asemănătoare

Back to top button