fbpx

Cel mai bogat om din lume divorțează după 25 de ani de căsătorie. Ce avere ar urma să împartă cu soția sa?

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume potrivit clasamentului Forbes, a anunțat, împreună cu soția sa, că urmează să divorțeze. Cei doi au în spate o frumoasă poveste de dragoste care a durat 25 de ani. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Bezos are o avere estimată la circa 136,8 miliarde de dolari, dar încă nu se știe dacă soției îi va reveni ceva din ea după despărțire. Jeff, în vârstă de 54 de ani, și MacKenzie, cu cinci ani mai tânără, au împreună patru copii.

„După cum știu familia și prietenii noștri, după o lungă perioadă de iubire și un proces de separare, am decis să divorțăm și să ne continuăm viața separat, ca simpli prieteni. Considerăm că am fost incredibil de norocoși că ne-am găsit unul pe altul și deosebit de recunoscători pentru fiecare dintre anii în care am fost căsătoriți. Dacă am fi știut că ne vom separa după 25 de ani, am fi procedat la fel. Am avut o viață minunată împreună”, au scris cei doi în mesajul trimis.

Jeff Bezos este cel mai bogat om din lume și îl surclasează în clasamentul celor mai mari averi pe Bill Gates, care are „doar” 94,7 miliarde de dolari. Bezos este fondatorul și directorul general al Amazon, cel mai mare retailer online din lume. Pe lângă Amazon, Bezos mai deține și compania Blue Origin, care este angrenată în cursa pentru cucerirea spațiului cosmic cu SpaceX, companie deținută de Elon Musk.

Mackenzie Bezos este romancieră și fondatoarea organizației anti-hărțuire Bystander Revolution, în cadrul căreia deține funcția de director executiv, scrie libertatea.ro. Jeff și Mackenzie s-au cunoscut în anul 1992, pe când ambii lucrau în cadrul companiei D. E. Shaw. Un an mai târziu, s-au căsătorit.

Articole asemănătoare

Back to top button