Catedrala Sfânta Sofia din Kiev, monument UNESCO, afectată de atacurile rusești

Catedrala Sfânta Sofia din Kiev, aflată în patrimoniul mondial UNESCO, a fost avariată în urma bombardamentelor rusești. Ministrul ucrainean al Culturii a condamnat atacul deliberat. Potrivit oficialului, Rusia nu e în război doar cu orașele Ucrainei – aceasta duce un război împotriva culturii, memoriei și viitorului țării. Este prima dată de la începutul războiului când catedrala a fost afectată de atacuri.
Catedrala Sfânta Sofia, una dintre cele mai importante bijuterii arhitecturale și spirituale ale Ucrainei, a suferit pagube vizibile. Ministrul ucrainean al Culturii, Mikola Tocițki, a scris pe rețele că Rusia a lovit din nou în inima identității. Unda de șoc a provocat distrugerea cornișei de pe absida principală a acestui monument de importanță națională. Au căzut bucăți de tencuială, iar într-o secțiune a cornișei a apărut o gaură.
„În ultima vreme Shahed-urile zboară foarte jos. Paznicii noștri spun că, uneori, dronele aproape că ating crucile de pe turnul clopotniței, aflat la o înălțime de 76 de metri. Catedrala e o structură foarte fragilă: e veche de o mie de ani. E ca o persoană în vârstă – vizual poate arăta bine, dar în interior pot exista probleme”, povestește Vadim Kirilenko, directorul general adjunct, rezervația națională „Sofia din Kiev”.
Interiorul catedralei nu a fost afectat, însă autoritățile avertizează că vibrațiile puternice provocate de explozii pun în pericol integritatea structurii. Monumentul rămâne expus unui risc major, pe fondul atacurilor aeriene rusești repetate asupra capitalei ucrainene. Departamentul de patrimoniu al Națiunilor Unite descrie complexul format dintr-o catedrală și o mănăstire cu acoperișuri verzi și cupole aurii drept un simbol al „noului Constantinopol” creat în regiune. Catedrala a fost inclusă pe lista patrimoniului mondial UNESCO în 1990 pentru importanța sa arhitecturală.
Tot în timpul atacului, a fost distrus platoul de filmare al studioului cinematografic Dovzhenko, numit după regizorul ucrainean Alexander Dovzhenko. Incendiul provocat a fost stins rapid, iar majoritatea obiectelor de valoare istorică au fost salvate.
Nicio victimă nu a fost înregistrată în rândul personalului, însă un angajat al studioului și-a pierdut locuința în urma bombardamentului.
Atacuri au fost raportate și în Odesa, unde au fost lovite clădiri rezidențiale și unități medicale. Potrivit autorităților locale, o maternitate s-a aflat printre țintele vizate, iar cel puțin o persoană a murit și mai multe au fost rănite în urma atacurilor nocturne.