fbpx

Candu și Cebotari nu au fost admiși să facă parte din Comisia de anchetă a fraudei bancare. Democrații vin cu o nouă propunere

Majoritatea deputaților socialiști și din partea Blocului ACUM nu au votat includerea lui Andrian Candu și a lui Vladimir Cebotari în cadrul Comisiei de anchetă a fraudei bancare, pe motiv că ar fi avut tangență cu frauda bancară.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit motivării, Candu a făcut parte din Guvern, în calitate de vicepremier și ministru al Economiei, atunci când Executivul a oferit garanții de stat în valoare de 9,5 miliarde de lei pentru cele trei bănci fraudate. Mai mult, Candu ar fi fost unul dintre autorii acelei inițiative. Acea sumă a fost și ea fraudată ulterior, potrivit datelor din raportul Kroll 2.

Cebotari a făcut și el parte din Executiv începând cu 2015, ca ministru al Justiției, „făcând tot posibilul pentru a sabota investigația”, potrivit președintelui comisiei juridice, Sergiu Litvinenco.

Ulterior, președintele fracțiunii PDM din Parlament, Pavel Filip, i-a propus în componența Comisiei pe Alexandru Jizdan și Grigore Repeșciuc. PDM urmează să formuleze o nouă inițiativă legislativă în acest sens. Comisia juridică a declarat că va verifica eventualul conflict de interese în privința lui Jizdan și Repeșciuc, după care va formula un raport.

Articole asemănătoare

Back to top button