fbpx

Când îți faci viteză mare, fii atent, căci sunt radare. Mai mulți șoferi, amendați pentru apăsare excesivă pe accelerator

În ultimele 24 de ore, inspectorii de patrulare au fost cu ochiul pe șoferii serviți, dar și pe cei care depășesc limitele de viteză. Astfel, ofițerii au identificat peste 120 de șoferi care conduceau cu viteză excesivă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Doi dintre aceștia au fost înregistrați miercuri de Radar cu o viteză de 133 km/h și 165 km/h în localități.

În contextul în care pe traseele naționale se circulă intens în această perioadă, mulți cetățeni se reîntorc din localitățile rurale, iar fluxul de transport poate fi aglomerat, Inspectoratul Național de Patrulare îndeamnă toți conducătorii auto să fie prudenți, să se asigure înainte de a porni la drum că toți pasagerii au centurile cuplate, să nu efectueze depășiri riscante și să reducă semnificativ viteza de deplasare.

Inspectorii de patrulare vor contribui la fluidizarea traficului și la asigurarea circulației rutiere, iar în cazul în care vreun șofer se află în impas, acesta este îndemnat să le solicite ajutorul.

Articole asemănătoare

Back to top button